La Spitalul Municipal Caritas, internarea pacienților se realizează cu grijă și responsabilitate, respectând normele medicale și legale în vigoare

Internarea în spital se realizează în următoarele situații:

  1. Urgențe medico-chirurgicale:
  • pentru acest tip de internare s-a creat procedura de primire, examinare, investigare și internare a pacienților din CPU.
  1. Boli cronice:
  • cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul de specialitate;

Pacientul ce urmează a fi internat, se prezintă la BIROUL DE INTERNĂRI între orele 7.30–10.30 cu următoarele documente:

  • biletul de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist;
  • cu aprobarea șefului de secție se transmite prin grija asistentei șefe zilnic numărul de locuri, în limita cărora se pot face internări pentru pacienții cronici;
  • dovada de asigurat (adeverință, cupon de pensie, asigurare facultativă etc.)

BIROUL DE INTERNĂRI întocmește Foaia de Observație Clinică Generală (FOCG) sau Foaia de Spitalizare de Zi (FSZ), după caz.

  • de la biroul de internări, pacientul este însoțit la garderobă / baie (duș) / pentru predarea hainelor și se va schimba în hainele de spital;
  • după aplicarea măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor intraspitalicești, pacientul va merge pe secția unde s-a făcut internarea, însoțit de personalul auxiliar și cu foaia de observație.
  • pe secție, pacientul va fi informat asupra regulamentului spitalului și va primi primele elemente de educație sanitară.